Ce ar însemna o lege a comunicării publice și ce ar aduce ea?

O lege a comunicării ar însemna o lege ce trebuie respectată atunci când o entitate (persoană fizică sau juridică) din societate se apucă și comunică în spațiul public. Ea, legea, nu aduce atingere libertății, pentru că libertatea nu înseamnă înșelăciune. Nu e prevăzut nicăieri dreptul de a înșela. Adică de a manipula. Nici în cartea drepturilor omului, nici în constituție și nici în codul penal. Nu ai dreptul să minți, să duci de nas, să vinzi gogoși sau să abureși audiența (adică omul).

Drept și prin urmare, o lege a comunicării publice relevă manipularea.

Ca să exemplific, cineva care practică manipulare, să zicem Dragnea, în baza unei legi a comunicării publice, poate fi obligat, prin structurile executive ale statului, să spună, în clar, că a mințit și că a încercat să manipuleze, să prezinte în clar și să argumenteze cum a încercat să manipuleze și ce a vrut să obțină.

Iar un alt exemplu, ar fi acela al unui politician pro european, care trâmbițează „valorile” europene, însă el în realitate manipulează, minte. În baza unei legi a comunicării publice, acesta poate fi obligat, în baza acuzațiilor publice aduse la adresa comunicării sale (de minciună și manipulare) să spună adevărul… Acuzațiile sunt judecate, de către un judecător, iar pedeapsa este de a-l condamna să grăiască adevărul cu privire la fapta sa de manipulare: la ce s-a gândit, cum a conceput, ce a exploatat, ce a căutat în cadrul actului său de comunicare publică, în care a manipulat. Adică a mințit. Adică a înșelat.

Mai exemplific și situația în care un brand execută în spațiul public un act de comunicare publică. Oricine, în special concurența, poate aduce acuze de manipulare acelui brand cu pricina, iar brandul cu pricina este obligat să le atașeze frumușel, alături de mesajul său, campaniei de comunicare pe care o derulează. Un judecător ia frumușel dosarul, îl judecă și obligă acel brand să recunoască adevărul, să-și prezinte în clar modalitățile, căile, strategia și toate detaliile pe care le-a avut în vedere atunci când a emis către spațiul public acea comunicare mincinoasă. Plus ce a încercat să obțină, lucru care este esențial.

Dacă te tentează să te implici într-un astfel de proiect de lege, trimite un email către sam@mediawrite.agency sau dă un telefon la 0770,460,340.

Brandurile aburesc audiențele prin intermediul rețelelor sociale.

Adică spală creierul oamenilor.

Un brand, n-are suflet, nu vorbește, nu gândește, n-are cap, trunchi, picioare. Dar pe rețelele sociale, brandurile, par, împotriva decenței gândirii umane, să vorbească… Dar în realitate, în spatele lor, sunt doar oameni, de PREA multe ori alții decât cei care tre să fie.

Un brand e ca un idol. E ca o icoană.

Între Dragnea, care manipulează, și un brand care „comunică”, este o diferență fix-pix. Și nu că eu aș fi anti PSD. PSD-ul în zilele noastre e cu 101 clase peste toată „dreapta” românească.

Zic și io’ așa…

Luați idealul revoluției din 1989: ați mințit poporul cu televizorul! Ăia și-au vărsat sângele pentru un gram de libertate, iar tu, ca brand, te bagi în spațiul public și începi, prin intermediul rețelelor sociale, prin intermediul paginilor de brand, să minți în fel și chip audiența… adică poporul. Faci icoane, faci branduri care „vorbesc”…

Faci fix ce au făcut comuniștii și mașina de propagandă: faci „comunicare”… ceaușescu nu a murit, încă, e încă prezent în sală… n-a fost împușcat cum trebuie.

Oare spațiul public, în care brandurile „comunică”, nu e de interes național? Adică spațiul public nu e guvernat de nimic? Poate oricine să facă orice în spațiul public? Oare CSAT, care e un fel de forum al specialiștilor în comunicare, nu apără interesul național?

Dacă mâine, să zicem, vine cineva în piață, la Obor, și comunică ceva împotriva interesului național al staului român. Păi ăla e acuzat instant de nelegiuire. E acuzat, judecat și băgat la zdup.

Dar oare creativii din publicitate nu merită călcați pe degete de bocancul armatei române pentru că seamănă minciună și manipulare în spațiul public (împotriva interesului național)? Nu merită un glonț în cap ăla care practică minciună și manipulare? Nu merită să fie ciuruit de gloanțe, mai ceva ca în intervenția fundamentaliștilor islamici teroriști de la redacția Charlie Hebdo din Franța, un copywriter?

Zic și io’ așa… îmi dau cu părerea… Oare nu poți să faci business, antreprenoriat și marketing fără să manipulezi? Oare are comerțul și antreprenoriatul vreo legătură cu sufletul? Are comerțul suflet?

Cunoaște sufletul comerț?

Zi-mi tu: îți dau 2 parale, îmi dai inima ta? Adică renunți la toate idealurile tale, renunți la tot ce ești tu, pentru un preț modic și submediocru. Plus îmi dai libertatea ta pe care mi-o dai s-o calc în picioare… să mă cac pe ea… Îți nimicesc cu desăvârșire ființa. E OK? E un preț bun? E un comerț OK? E un deal bun ăla cu sufletu’? Faci acest pact cu mine?

Numai americanii, despre care Noica zicea că sunt niște lăcătuși mecanici, cred în branduri. Priviți absurdul zilelor noastre: toată lumea, toți specialiștii în comunicare se dau cu curu’ de pământ când aud de fake news, vai, vai, însă în rest se numește „comunicare” manipularea. Toți intelectualii sar ca câinii împotriva mașinăriei de manipulare pro rusească, dar în schimb, mașinăria de manipulare occidentală, euro-americană e ok…

E comunicare… e o industrie, iar dacă e industrie e ok. Că produce bani. Că dă locuri de muncă… Atât de limitat este idealul și orizontul intelectului occidental. Sistem de educație care să producă muncitori, adică un sistem de învățământ orientat către piața forței de muncă. Fie ea și piața de muncă în industria de manipulare. Adică industria de semănat minciună. E ok. Nu e nimic, nu e vreo problemă… nu e nicio problemă în faptul că semeni minciună… și culegi moarte.

Și nu că aș încerca să fiu mai catolic decât papa. Dar măcar mă străduiesc să iau în serios sensul Cuvântului: comunicare. Are vreo legătură acest cuvânt cu manipulare? Are vreo legătură el cu cuvântul minciună? Cu dusul de nas? Când dai unui om cartea ta de vizită, spui clar ce oferi. Nu minți. Pui pe spatele cărții de vizită, ce faci, ce oferi, cu ce te ocupi.

Iubești și practici minciună? Îți place advertizingul de rit american? Vine un militar și te calcă pe cap. Despre ce vorbim?

Hai să vorbim practic: eu intru pe Facebook și Google, bag banu’, mă prezint ca cel mai dintre cei mai, ca brand, fără să fiu tras vreo secundă la răspundere pentru statementul public, care e lipsit de realitate concretă, pe care îl fac. Un antreprenor, un om de afaceri (faceri și afaceri), un om de marketing care chiar se străduiește să ofere produse și servicii de top, la prețul cel mai avantajos, este efectiv călcat în picioare de reclama mea mincinoasă (că fac ads). Adică efortul unei echipe de marketing nu e recunoscut că vine unul și dă cu manipulare în piață…

Despre ce vorbim?

Vorbim despre comunicare sau manipulare? Că ea are loc în spațiul public, iar spațiul public este legiferat. Codul penal prevede și definește înșelăciunea. Prost în opinia mea, dar măcar e acolo ceva de mântuială…

Vă dau alt exemplu: un brand de bere face o promoție cu câștig sub capacul de bere la pet de 3 KG. Și-mi zice că dacă cumpăr, am să câștig. Păi, frățică, dacă e comunicare, îmi faci frumos calculul matematic / statistic și mi-l prezinți pe etichetă, în ad, în comunicare: ai șanse de 1/100000000 să câștigi premiul. Brandul ia frumos în calcul toate punctele de desfacere, apariția în media, volumul de vânzări și comunică frumos: ai șanse atât să câștigi premiul mare, ai șanse atât să iei premiul 2, șanse de atât să iei premiile mici. Cu aproximațe, dar măcar e comunicare nu manipulare. E o diferență ca între cer și pământ.

Vorbim de comunicare sau manipulare? Vorbim de minciună? Îți place minciuna? Păi vine un militar și te calcă pe cap. Vine și te dă cu capu’ de monitor, în timp ce stai la biroul tău corporatist și citești textul ăsta…