De ce dreptul moral de autor este mult mai important decât o constituție a unei țări?

De mai mult timp mă gândesc să scriu un astfel de material, însă nu prea am avut timp. Ce-i drept, este și o problemă foarte complexă ce iese cu mult din zona content și marketing. Zonă pe care activez de ceva ani.

M-am tot gândit cum să pun problema în scris, am luat-o pe toate părțile să găsesc o formă simplă și clară. Iată că am găsit una. Nu știu dacă e excelentă, însă punctează pe scurt și clar.

Pe scurt, din câtă lege a dreptului de autor cunosc eu, și am tocit legea drepturilor de autor în ultimii ani, dreptul moral îți garantează sau îți oferă dreptul de a fi recunoscut ca autor al unei creații.

Prin comparație cu drepturile patrimoniale de autor, care îți acordă drepturile materiale ce decurg sau sunt generate de creația ta, drepturile, sau mai bine zis dreptul moral, îți acordă creditul, recunoașterea și mai toată plaja de beneficii ce decurg dintr-o astfel de situație.

De ce este esențial să respecți dreptul moral?

Pentru că este civilizat. Ține de civilizație în forma ei cea mai înaltă.

O societate care nu este educată în spiritul respectării dreptului moral de autor este una a indivizilor lipsiți de personalitate și lipsiți de respect pentru om, pentru ființa umană și pentru tot ceea ce este mai valoros în om. Vorbim de o societate dezinteresată de evoluție prin creație – singura care poate aduce pași înainte, către ceva mai bun, mai nobil, mai sus…

O constituție poate reglementa o existență oarecare.

O conștientizare și respectare a dreptului moral de autor este o respectare a tot ceea ce este mai prețios în umanitate: creația. Fără ea, omul se afla azi încă în peșteră. O societate în care dreptul moral de autor este tratat cu sfințenie, dă naștere unor oameni care nu doar că știu să recunoască valoarea, prin prisma conștientizării valorii creației, ci și construiește o umanitate care știe să prețuiască ce este important și valoros. Definește și clarifică valoarea – cea care este în general cea mai dezbătută. Toți se aruncă să judece valoarea, însă se sare peste această igienă morală…

Autor: SAMUEL Caraliu-Durlea

Fac tot felul de chestii la agenția de content Mediawrite de peste 7 ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.